Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 mai 2011

Dumnezeu este..



DUMNEZEU ESTE. DUMNEZEU VA IUBEŞTE CU O DRAGOSTE FOARTE MARE,
O DRAGOSTE DEPASIND INTELEGEREA, CĂCI EL ESTE VIATA CARE SUNTETI,
PAMANTUL PE CARE CALCATI, AERUL PE CARE-L RESPIRATI

Fraţii mei mult iubiţi, mulţi dintre voi aţi învăţat de secole că esenţa numită
Dumnezeu este un personaj sever şi de temut, gata de a judeca. Dar Dumnezeu cu siguranţă
nu este nimic din toate acestea. Dumnezeu care judecă, care intimidează, care persecută n-a
existat niciodata, in afara de spiritul si inima omului.Acest Dumnezeu este de la om, a fost creat de om, vointa omului.

Dumnezeul pe care-l cunosc, Dumnezeul pe care-l iubesc, care este forţă ce
emană din mine şi din împărăţia ce sunt, este un Dumnezeu al dragostei plenare, scutit de
orice judecată. El este numai aceasta. Dumnezeu vă iubeşte cu o dragoste foarte mare, o
dragoste ce depăseşte înţelegerea, căci El este viaţa care sunteţi, pământul pe care călcaţi,
aerul pe care-l respiraţi. El este culoarea pielii voastre, frumuseţea ochilor voştri, dulceaţa
mâinilor voastre. El este voi înşivă în orice moment al vieţii voastre, în toată gândirea, în toată
fapta, până la ungherele cele mai ascunse ale sufletului vostru.
Dumnezeu este o forţă care consumă totul şi este totul. El este vântul ce suflă
peste ape, frunzele ce cresc şi apoi cad, simplitatea trandafirului, intens prin culoarea sa.
Dumnezeu este îndrăgostitul, înlănţuiţii, copii care râd, părul cu reflexe de miere. El este
Soarele ce răsare, steaua strălucitoare în noapte, Luna care merge pe cer în miezul nopţii.
Dumnezeu este frumoasa insectă, pasărea umilă în zborul ei, neînsemnată şi umila rimă.
Dumnezeu este mişcare şi culoare, sunet şi lumină. Dumnezeu este pasiune. Dumnezeu este
dragoste. Dumnezeu este bucurie. Dumnezeu este tristete. Ceea ce este, tot ce este, este şi
ceea ce numiti voi Dumnezeu Tatăl, totalitatea Vieţii, iubitorul de tot ceea ce există Dumnezeu
nu este un personaj aparte, aşezat pe un tron şi care judecă viaţa întreagă. Dumnezeu este
viaţa întreagă fiecare moment ce bate. El este ceea ce este continuu, etern.
Credeţi voi că viaţa v-a judecat vreodată? Ea n-a făcut-o niciodată. Căci dacă
Dumnezeu, care este ceea ce voi sunteţi, v-ar fi judecat pe voi sau pe oricine altcineva, cu
siguranţă pe El însuşi s-ar fi judecat! Si de ce inteligenţa Supremă ar fi făcut asemenea lucru?
Forţa Vitală pe care voi o numiţi Tatăl, nu are facultatea de a judeca. Căci viaţa nu
este dotată cu personalitate, cu un egou capabil a percepe o parte din sine ca fiind ceea ce
numim bun sau rău, drept sau greşit, perfect sau imperfect.
Dumnezeu, prin El însuşi, este complet lipsit de bine sau de rău. El este complet
lipsit de aspecte pozitive sau negative. El este total lipsit de perfecţiune, căci imperfecţiunea
impune limite Vieţii Sale debordante, tot timpul în mişcare, tot timpul în transformare.
Dumnezeu este, atât. Mult-iubitul vostru Părinte (Tată) nu este decât un lucru:
toate lucrurile să poată exprima viaţa care este Dumnezeu.
Tatăl nu vede nici răul, nici greşeala: nu se vede decât pe El însuşi. Tatăl nu vede
eşecul, El vede doar Fiinţa Sa în mişcare pentru totdeauna. Voi produceţi florile Vieţii şi chiar
lucruri care dezonorează, şi Tatăl devine josnicia şi El devine florile, dar El nu judecă
niciodată încercând să înţeleagă ce este inferior şi ce este superior. El este şi atât. Este bine
că este aşa, căci dacă ar fi cu adevărat acest Dumnezeu creat de om nimeni n-ar vedea
vreodată ceea ce se cheamă „Porţile Raiului”. Nimeni! Căci nimeni nu ar putea vreodată să
satisfacă aşteptările acestui Dumnezeu creat de om.
Dumnezeul pe care-l cunosc este fără limită. El este Fiinţa Supremă, totalitatea
neîmpărţită a ceea ce este. Si ceea ce este numit Tatăl, sunteţi voi şi scena Vieţii unde vă
exprimaţi Eul divin încarcat de sens. El v-a dăruit un Eu Unic şi liber arbitru ca, în fine, să
puteţi deveni ceea ce doriţi să deveniţi, ca voi să puteţi percepe viaţa în care Dumnezeu este
după propria voastră alegere. Si nimic din ceea ce aţi făcut vreodată sau gândit, cât de
dezgustător sau jalnic sau minunat ar fi fost percepţia voastră, nu a apărut lui Dumnezeu
altfel decât în calitatea sa de a fi.
Numai voi, prin atitudinile voastre sau acceptarea atitudinilor altora, voi vă veţi fi
judecat. Numai voi aţi hotărât că acel lucru este bun şi celălalt rău, acel lucru drept şi celălat
nedrept; căci pentru Tatăl nimic nu este bun sau rău, drept sau nedrept. Orice lucru este parte
din „a fi numit Dumnezeu – Atotputernic”. Dumnezeu vă iubeşte cu o dragoste mare,
profunda, depasind tot ce se poate inchipui, caci El v-a acordat sa creati viata voastra in functie de dorintele
voastre. Tatal v-a iubit intotdeauna. El nu va poate percepe in alt mod, caci ceea ce sunteti voi, aceea este si El.
Dar ce este Dumnezeu în forma Lui Supremă? El este Gândire. Tatăl este, după o
înţelegere largită, Gândire, căci gândirea este ultimul creator a tot ceea ce este, ceea ce a
fost şi care va fi vreodată. Gândirea este substanţa din care toate lucrurile sunt create. Căci
tot ceea ce există are ca izvor iniţial Gândirea, suprema inteligenţă numită de spirit
Dumnezeu.
V-aţi întrebat voi vreodată ce asigură coeziunea lucrurilor, fiecare în desenul lui şi
forma sa unică? Este Gândirea, „lipiciul cosmic” numit iubire. Gândirea este cea care asigură
coeziunea materiei. Este dragostea la cel mai înalt nivel (suprem) căci toate lucrurile au fost
mai întâi concepute de gândire, care este Dumnezeu, şi este Dragostea Tatălui pentru
gândire care ţine la locul lor toate lucrurile.
Toate lucrurile, înţelegând şi corpul vostru, datorează coeziunea lor lui Dumnezeu.
Ceea ce asigură coeziunea dintre celulele şi moleculele corpului vostru este iubirea
admirabilă şi minunată a gândirii ce este într-adevăr Dumnezeu. Fără Gândire, corpul vostru
nu ar exista, materia n-ar exista - nimic n-ar exista. Gândirea este cea care creează viaţa.
Credeţi voi că Dumnezeu, gândirea care menţine împreună şi leagă toate - este o
entitate severă şi înfricoşătoare? Nu, nu este. Tatăl este bucurie plenară, căci nu ştie a fi
altceva. El este orice formă de viaţă vibrând în armonie unele cu celelalte, şi această vibraţie
emite un sunet comparabil cu un râs răsunător. Dacă veţi asculta intens, veţi auzi chiar şi
muzica Tatălui, râsul tatălui - un râs extrem de voios. Niciodată nu l-am auzit plângând.
In consecinţă, cine este Dumnezeu, cauza preţioaselor voastre fiinţe? Uimitoarea
forţă de Viaţă, care curge prin mijlocul vostru, care vă leagă şi vă uneşte pe toţi, care este
promisiunea vieţii după această viaţă şi eternitatea înaintea voastră? Este Fiinţa care este
Gândire. Este viaţa care este continuă. Este Fiinţa care iubeşte tot ceea ce este. Este Fiinţa
care din iubire acordă Vieţii fiinţarea (existenţa). Este Fiinţa care este bucuria totală şi
absolută. Iată care este moştenirea voastră şi destinul vostru.
,,RAMTHA ,,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu