Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 9 iulie 2011
Piramida lui Maslow
Abraham Maslow s-a născut la data de 1 aprilie 1908 în Brooklyn, New York. A fost un renumit psiholog umanist, fiind mai ales cunoscut pentru desenarea piramidei cu nevoile oamenilor. Piramida lui Maslow a reprezentat şi reprezintă în continuare o contribuţie foarte mare în domeniul psihologiei moderne. Maslow îşi explica conceptul pe baza explicării piramidei sale prin a afirma că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare. Aceste fiinţe nu sunt împinse sau atrase numai de forţe mecanice, ci mai degrabă de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute. Nevoile respective ale oamenilor au în comun faptul că sunt instinctive, însă se deosebesc prin aceea că au un grad de intensitate diferit, unele fiind mult mai puternice decât altele. Aceste nevoi principale sunt aşezate la baza piramidei, iar cu cât se urcă spre vârful piramidei, cu atât importanţa, primordialitatea lor scade. Cu alte cuvinte, este bine sa le cunoastem ordinea si importanta acestor nevoi, si pe cat posibil, sa incercam sa ni le satisfacem in ordinea mentionata aici. Asta pentru a evita sa ne luptam in permanenta cu “morile de vant”. Conform conceptului observat de Abraham Maslow, daca sunt nevoi nesatisfacute la nivelurile de la baza piramidei, vom incerca in zadar sa ne satisfacem nevoi situate la nivelurile superioare. Chiar daca reusim intr-o oarecare masura sa le atingem, ele vor fi ori false, ori de scurta durata.
Vom trece in revista nivelurile respective, in speranta ca vor folosi celor interesati de o viata mai buna, mai putin stresanta, cat si celor care se intreaba de ce nu reusesc sa-si satisfaca anumite nevoi. Raspunsul se gaseste chiar aici:
1. NEVOI FIZIOLOGICE. Sunt indispensabile pentru a supravieţui: a mânca, a bea, a dormi, a se proteja de frig şi de căldură. Ele reprezintă cele mai puternice, cele mai importante nevoi ale omului. Satisfacerea lor este necesară pentru a rămâne în viaţă.
2. NEVOIA DE SIGURANŢA. Orice fiinţă omenească are nevoie să se simtă protejată în faţa oricărei ameninţări a vieţii. Dacă trăieşte într-o ţară care se află în război, de exemplu, se presupune că această necesitate nu este acoperită. Odată ce nevoile fiziologice sunt satisfăcute, intervine nevoia şi dorinţa de a satisface nevoile de siguranţă. Cu toţii avem nevoie de securitatea casei si familiei, mai ales atunci când vine vorba de copii. Aceasta nevoie este cu doua taisuri. Din punct de vedere al conservarii speciei, pare in regula, insa dusa la extrem poate impiedica dezvoltarea omului. Orice schimbare, sau pas inainte, presupune un oarecare risc, iar aceasta nevoie de siguranta, daca nu este gestionata echilibrat, poate duce la refuzarea persoanei in cauza de a face vre-o schimbare, chiar daca este una benefica. De aici vedem oameni care stau in casnicii ratate, adevarate inchisori emotionale, servicii frustrante, anturaje distructive…..etc, care refuza sa ia o decizie, tocmai din teama subconstienta de a nu-si pierde siguranta cu, care deja s-au “obisnuit”.
3. NEVOIA DE DRAGOSTE Şl APARTENENŢĂ. O dată acoperite necesităţile de bază, aceasta este cea mai importantă. Nimeni nu poate să se realizeze ca persoană fără a fi dorit şi acceptat de către celelalte fiinţe omeneşti. Aici sunt incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală. Relaţia cu celelalte persoane la un nivel afectiv profund este forma obişnuită de a satisface această necesitate. De exemplu, familia, partenerul de viaţă sau prietenul. Lipsa de dragoste şi apartenenţă poate să dea ocazie la importante dezechilibre mintale. Aceasta nevoie ar putea fi foarte usor satisfacuta, daca am inceta sa-i facem pe ceilalti sa ne iubeasca sau sa ne respecte si am deveni pur si simplu, oameni care pot fi iubiti sau respectati, iar restul ar veni de la sine.
4. NEVOIA DE AUTORESPECT. Fiecare fiinţă umană are nevoie să se respecte pe ea însăşi şi să aibă o concepţie potrivită despre propria sa persoană. Este vorba aici de recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. Un nivel de autoestimare dezechilibrat (cum ar fi subestimarea, de exemplu, a gândi că toată lumea îmi este superioară) are ca rezultat un randament scăzut şi, în consecinţă, deteriorarea comportamentului. Uitam de cele mai multe ori, ca respectul, asemeni puterii, nu se cere, ci se castiga. Respectulni se daruieste benevol de catre ceilalti, insa doar atunci cand il meritam. Altfel el se numeste teama, supunere, intimidare….etc.
5. NEVOIA DE AUTOREALIZARE. Potrivit lui Abraham Maslow, o persoană din zece simte intens această nevoie. Psihologul afirma că oamenii care au totul, pot mari potenţialul lor. Ei pot căuta cunoştinţe, linişte, experienţe estetice, împlinire de sine. Cea mai mare parte se concentrează în jurul nevoilor care pot fi prevăzute. Autorealizarea include obiective mai înalte şi mai abstracte (de exemplu: dreptate, perfecţiune, bunătate, adevăr, hotărâri individuale), care sunt tot mai fragile, ca şi vârful piramidei. aceasta nevoie, este satisfacuta oarecum automat, odata ce celalalte nevoi sunt satisfacute cu adevarat. Nu poti fi cu adevarat fericit cu burta goala. Nu poti fi cu adevarat implinit doar ingrijindu-te de preaplinul farfuriei tale, ignorand-o pe cea a semenului tau. Nu poti fi fericit singur. Nu poti fi cu adevarat fericit daca nu te iubeste sau nu te respecta nimeni. Ai putea sa-i amagesti pe cei din jurul tau ca ai aceste lucruri, insa cineva va sti mereu ca ai construit castele in aer fara o fundatie sub ele, si anume chiar TU. Si atunci ai pierdut tot.
http://www.scribd.com/doc/47233186/A-H-Maslow-MOTIVATIE-SI-PERSONALITATE0
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu