Totalul afișărilor de pagină

marți, 8 noiembrie 2011

Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii......

in aceasta zi din viata ta, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii ...


ca schimbarea este ordinea naturala a lucrurilor si nu ceva de pe urma careia sa beneficiezi daca opui rezistenta.
Traim in timpuri de rasturnari enorme la nivel global si din ce in ce mai multi oameni observa schimbari imense si in vietile lor personale. Este natura lumii in care traim.
Misca-te cu gratie in fata acestor schimbari, pentru ca fiecare schimbare aduce o oportunitate incredibila de crestere. Respira, relaxeaza-te si fii convins ca toate lucrurile vor fi cum nu se poate mai bine pentru tine.
Cu dragoste, prietenul tau,
Neale Donald Walsch

duminică, 6 noiembrie 2011

11 11 11 Energia de intoarcere acasa




Împământarea voastră prin bucurie şi creativitate

Mesaj de la Pământ prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni,Eu sunt vocea pământului. Vă salut pe toţi cu bucurie. Îmi creşte inima când vă văd aici şi simt deschiderea voastră faţă de mine. De mult timp aştept să mă conectez cu voi. Noi suntem meniţi să ne dezvoltăm împreună şi împreună să parcurgem drumul spre o lume nouă, diferită.Aş dori să ne întoarcem la originea reală a cooperării şi conexiunii noastre mutuale. Sunt o creatură vie. Sunt o fiinţă conştientă care v-a primit aici pe planetă în timpuri foarte vechi. Am fost receptivă la sosirea voastră aici pe pământ şi am vrut să învăţ şi să cresc datorită prezenţei voastre. Voi nu sunteţi de pe pământ, voi veniţi din stele. Voi purtaţi o lumină în voi care este nouă şi care inspiră pământul şi toate tărâmurile naturii de aici. Lăsaţi-mă să vă explic.Ca planetă am absorbit lumina din exterior. Lumina soarelui mă încălzeşte şi mă ajută să aduc mai departe viaţa pe planetă. Sunt inspirată de marea forţă a soarelui şi am nevoie de ea pentru a crea şi a susţine viaţa fizică la suprafaţa mea. Soarele este o stea. Voi sunteţi reprezentanţi ai soarelui. Voi purtaţi lumina stelelor în sufletul vostru şi aduceţi această lumină pe pământ pentru că v-aţi născut aici.

Care a fost scopul ca această lumină să coboare pe pământ? Care a fost intenţia din spatele venirii voastre? Voi sunteţi aici pentru a aduce lumina conştiinţei atât mie cât şi tuturor tărâmurilor naturii. Sunteţi aici pentru a ne trezi la viaţa interioară. Întrucât soarele fizic mă ajută să creez şi să susţin viaţa fizică pe pământ, lumina voastră stelară mă ajută să evoluez la nivel interior, să cresc în conştiinţă.Pentru a vă oferi o ilustrare simplă a acestui principiu, cred că este ceea ce se întâmplă atunci când ţineţi în mână o floare şi vă uitaţi la ea cu uimire şi admiraţie. Vedeţi splendida frumuseţe a florii; simţiţi puritatea ei, îiadmiraţi culorile şi vă bucuraţi de parfumul ei. Floarea în sine nu este conştientă de frumuseţea sa, floarea este pur şi simplu ea însăşi. Dar din cauza admiraţiei voastre, a prezenţei voastre, a conştiinţei voastre care învăluie floarea, ceva se trezeşte în interiorul acesteia. Ea va începe să se experimenteze ca ceva frumos şi valoros. Ea se bucură de atenţia voastră şi o scânteie de lumină a sufletului se trezeşte în ea.

Veţi vedea că acele plante şi flori cărora le acordaţi o atenţie conştientă, pur şi simplu prin a vă bucura de ele şi prin a le îngriji, vor creşte mai bogate, cu o forţă de viaţă mai mare şi îşi dezvoltă rădăcini mai puternice în pământ. Voi sunteţi creatori. Prin gândurile, intenţiile şi conştiinţa voastră de sine sunteţi în stare să adăugaţi forţă de viaţă şi putere creatoare naturii care trăieşte pe pământ. Acest lucru este exact ceea ce natura vrea să primească de la voi. Toate tărâmurile naturii încearcă să-şi crească conştiinţa de sine, pentru a ajunge la stele, a se conecta la ele şi a absorbi lumina stelară în ele.Gândiţi-vă la animalele pe care le ţineţi în şi în jurul caselor voastre, animalele de companie. Atât de mulţi dintre voi aveţi o legătură specială cu ele. Ori de câte ori intraţi într-o relaţie apropiată cu un animal, veţi primi dragostea şi loialitatea lor necondiţionată. Animalul primeşte, de asemenea, ceva înapoi de la voi. Animalul este atins de prezenţa voastră umană, precum şi de un anumit tip de conştiinţă care aparţine oamenilor. Prezenţa voastră aprinde o scânteie de conştiinţă în fiinţa lor şi îi ajută să se dezvolte în evoluţia lor spre o mai mare conştiinţă de sine.

Totul în univers este în creştere şi în evoluţie către conştiinţa de sine. Conştiinţa de sine aduce mai aproape de conştientizarea unului, de propria divinitate a unului, de indestructibila lumină şi putere creatoare a unului. În univers totul creşte treptat spre acea stare de conştiinţă în care se realizează: Eu sunt parte a lui Dumnezeu. Eu însumi sunt Creator. Celebrarea capacităţii voastre creatoare divine şi mânuirea ei cu responsabilitate este scopul creării.Voi sunteţi creatori, şi voi ca suflete aţi venit pe pământ să învăţaţi cum să lucraţi cu puterile voastre creative într-un mod conştient şi responsabil. Ca şi creatori, voi aţi fost meniţi să contribuiţi la evolutia mea, şi să inspiraţi tărâmurile naturii, care la rândul lor să vă ofere mai multe servicii şi binecuvântări pe plan material şi eteric. Când vă uitaţi la starea actuală a planetei, este greu să vă închipuiţi că odată intenţia iniţială a fost a unei cooperări reciproce între voi şi planetă.

Lucrurile nu s-au petrecut conform planului şi mulţi ar spune că lucrurile au mers prost. În acest moment însă, vă rog să vă amintiţi entuziasmul iniţial cu care v-aţi lansat în aventura noastră comună. Intenţia voastră iubitoare este încă vie în inima voastră, chiar dacă observaţi peste tot în jurul vostru că umanitatea şi-a folosit neînţelept puterile ei creatoare şi a adus prejudicii pământului din cauza asta. Omenirea a deviat cursul, a făcut un ocol, cum s-ar spune.Iniţial, aţi venit pe pământ dintr-o mare sursă de Lumină, ca îngeri-copii. Aţi fost nevinovaţi şi puri, dar pe măsură ce călătoria voastră a progresat, aţi fost duşi în rătăcire. Omenirea a ajuns la un punct în care aceasta a refuzat să coopereze cu forţele naturii, plasându-se mai degrabă în opoziţie cu natura. Omenirea şi-a pierdut apoi conectarea şi rădăcinile în această mare unitate. Din frică, oamenii au căutat să câştige putere asupra altora şi asupra naturii, în scopul de a-şi asigura un loc pentru ei pe pământ. Am putea spune că a avut loc o cădere din Paradis. Deşi aţi avut iniţial intenţia de a servi viaţa pe pământ, de a o cultiva şi inspira cu puterile voastre creative, aţi ajuns acum să experimentaţi contrariul. În prezent, vedeţi ce se întâmplă atunci când natura nu mai este recunoscută ca un partener de viaţă în creaţie.

Lipsa de respect a umanităţii pentru natură şi planetă îi întristează profund pe mulţi dintre cei care citesc aceasta. Există tristeţe şi în mine pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Tărâmurile naturii, atât animal, vegetal cât şi mineral, au absorbit o parte din întunericul şi negativitatea răspândită de omenire. Ele au experimentat în felul lor un sentiment de abandon, o fisură în sentimentul atotpătrunzător de unitate care a fost odinioară.Ca şi până acum, în inima mea, există o iubire statornică şi compasiune pentru voi toţi, şi vă cer să simţi, de asemenea, compasiune pentru voi şi întreaga omenire. Sunteţi implicaţi într-un mare proces de învăţare. În orice astfel de proces este inevitabil să se facă greşeli. Sunt parte a creşterii şi învăţării care vă conduc pe căi ocolitoare şi fundături.În aceste timpuri, conştiinţa colectivă a omenirii se schimbă. Există tot mai mulţi oameni în zilele noastre, care poartă în inima lor amintirea angajamentului original dintre om şi natură. Ei au o tăcută conştientizare despre adevărata şi binecuvântata relaţie în care oamenii au fost meniţi să intre cu mine, planeta lor de origine. Simţiţi din nou, cât de profund sunteţi conectaţi cu fiinţa mea.

Vă iubesc aşa de mult. Sunteţi îngerii mei de lumină, şi credinţa mea în voi încă nu s-a ofilit. Vă rog să mă recunoaşteţi şi să permiteţi energiei mele să curgă din nou prin voi. Sunt partenerul vostru de viaţă care merge chiar alături de voi pe calea încarnării voastre pe pământ. Prin conectarea voastră mai profundă cu mine, prin împământarea voastră mai puternică, voi aduceţi lumina voastră stelară adânc în tărâmul material. Lăsaţi-o să strălucească şi să radieze şi ea va aduce pe pământ schimbările atât de necesare acum. Prin conectarea voastră cu mine din inimă, adevăratul vostru sine va ieşi la iveală. Fiecare fiinţă umană are o contribuţie unică de făcut în această mare aventură. Darul vostru unic mă inspiră, adaugă naturii forţă de viaţă şi inspiră şi alte persoane de asemenea.

Ce este împământarea ?
Aş dori să vă spun mai multe despre semnificaţia împământării. Ce înseamnă să fii conectat cu pământul, să fii împământat ? Să fii împământat înseamnă: a fi prezent în corpul tău, fiind capabil să-ţi simţi corpul din interior spre exterior, simţind fluxul vieţii în fiecare parte, din cap până în vârful degetelor de la picioare. Verificaţi pentru voi dacă puteţi experimenta acest flux. Puteţi să vă simţiţi pur şi simplu vârful degetelor de la picioare în acest moment? Degetele de la picioare? Puteţi să simţiţi viaţa in interiorul lor?A fi împământat înseamnă să-ţi ancorezi lumina ta stelară, lumina sufletului tău, adânc în materie. Partea din lumea materială cea mai apropiată de voi este corpul vostru. Celulele şi moleculele corpului vostru sunt deschise pentru a primi lumina voastră, sufletul vostru. Voi sunteţi soarele pentru propriul vostru corp. Conştiinţa voastră face ca corpul vostru să fie viu şi-l înzestrează cu putere de vindecare, forţă de viaţă şi vitalitate. Ancorarea sufletului în corpul vostru vă dă puterea de a vă îndeplini adevăratele voastre dorinţe în viaţă. Fiţi conştienţi de puterea voastră creatoare. Cu cât mai mult o ancoraţi în corpul vostru, cu atât mai mult sunteţi cu adevărat întrupaţi pe pământ şi creaţi în viaţa voastră schimbările pe care le doriţi de mult timp.
Atunci când sunteţi împământaţi, vă simţiţi clari şi liniştiţi. Sunteţi deschişi la inspiraţia sufletului vostru şi, în acelaşi timp sunteţi conectaţi la tot ce se întâmplă în jurul vostru în viaţa de zi cu zi. A face puntea de legătură între cosmos şi pământ, simţind acea legătură, este ceea ce înseamnă să fii împământat.Mulţi dintre voi îşi poartă lumina sufletului lor în jumătatea superioară a corpului, în jurul inimii şi a capului. Veţi descoperi că este dificil să o lăsaţi să coboare cu adevărat în partea de jos a corpului,în abdomen, gambe şi picioare. Un motiv pentru care acest lucru este greu pentru voi este frica de măreţia voastră. Vă este frică să fiţi îngerul radiant şi stelar care sunteţi şi pentru a face o diferenţă în lume. Această teamă este veche şi rădăcinile ei sunt mai adânci decât din această viaţă. În trecut, v-aţi încarnat pe pământ de multe ori şi de multe ori v-aţi simţit nedoriţi. Sunteţi cu toţii în procesul de vindecare a acestei vechi dureri.Am să vă sugerez două modalităţi de împământare şi de a avea sentimentul că sunteţi într-adevăr bineveniţi pe pământ, în măreţia voastră, puterea voastră de creaţie şi divinitatea voastră.
Împământaţi-vă prin bucurie
Primul mod este prin bucurie. Voi nu sunteţi obişnuiţi să vă bucuraţi cu adevărat. Să vă bucuraţi de ce? De tot ceea ce puteţi experimenta pe pământ. Corpul vostru vă oferă multe posibilităţi pentru a vă bucura, dar multe dintre acestea au fost considerate păcătoase sau inferioare în cultura voastră. Să vă bucuraţi de mişcările corpului, de mângâierea soarelui pe pielea voastră, de a mânca şi a bea, de atingerea caldă a altuia. Fiind capabili să vă bucuraţi de acest lucru presupune a fi capabili să primiţi cu adevărat. De ce este acest lucru dificil pentru voi?
Multi dintre voi simţiţi că este ceva în neregulă cu voi, că nu sunteţi bine chiar aşa cum sunteţi. Voi credeţi că trebuie să dobândiţi şi să lucraţi din greu pentru a primi recunoaştere şi preţuire. Aceasta este o idee stupidă, văzută din punctul de vedere al naturii. Aţi văzut vreodată un animal sălbatic lucrând din greu pentru a obţine recunoaştere ? Ei bine nu, animalul pur şi simplu este şi are dreptul de a fi de la sine, nu ca ceva ce trebuie să merite. Animalul este capabil să se bucure fără rezerve de soare, hrană, o baie bună, de anotimpurile şi ritmurile naturale ale vieţii.Sunteţi cu toţii invitaţi să primiţi şi să vă experimentaţi ca fiinţe divine, capabile să primească pentru simplul fapt că sunt ceea ce sunt. Sunteţi invitaţi să vă bucuraţi de lucrurile simple pe care viaţa într-un corp are să vi le ofere. Primirea pare a fi uşoară, dar nu este. Este nevoie de un nivel profund de iubire de sine, o recunoaştere şi apreciere profundă a cine sunteţi. Îndrăzniţi să ajungeţi la acel nivel de iubire de sine. Alegeţi un moment în fiecare zi, în care să vă întrebaţi ce puteţi face pentru voi acum, ceva care într-adevăr să vă facă plăcere şi să vă împlinească. Ce simţiţi cu adevărat că vreţi să aveţi sau să faceţi? Atunci faceţi-o. Faceţi-o pentru voi, pentru a vă onora pe voi înşivă şi pentru că sunteţi aici pe pământ pentru a vă bucura.
Când vă bucuraţi cu adevărat, de orice ar fi, fără a simţi vinovăţie sau ruşine, atunci sunteţi împământaţi. Sunteţi complet prezenţi în momentul acum şi totul este bine. Nu există gânduri legate de trecut sau viitor. Bucuria este a fi în prezent, pe deplin împământaţi.

Împământaţi-vă prin creativitate
Există un al doilea mod de a deveni mai ferm conectaţi la pământ, mai împământaţi. Şi anume, prin creativitate. Este ceea pentru ce aţi fost făcuţi. Fiecare om are o dorinţă naturală de a se exprima, de a se manifesta în lume. Acest lucru nu are nimic de-a face cu a dobândi faimă sau succes în societate. Mai degrabă, aceasta are de a face cu găsirea unui mod de a vă exprima care să vă ofere o reală satisfacţie. Poate că creşterea unei familii vă împlineşte profund, sau conducerea unei companii să vă inspire. Poate, într-un fel, îngrijirea animalelor este dorinţa inimii voastre, sau poate fi un tip de exprimare artistică, pe care să o simţiţi naturală pentru voi. Fiecare suflet tânjeşte să se exprime într-un fel. În momentul în care răspundeţi acestei dorinţe, vă simţiţi împliniţi. În momentul în care permiteţi creativităţii interioare naturale să se desfăşoare, veţi simţi "da, acesta sunt eu, acesta este modul în care energia mea vrea să curgă".

În acel moment, sufletul vostru se conectează la inima pământului, inima acestei realităţi. Este important să descoperiţi ce vă doriţi cu adevărat în viaţa voastră şi să faceţi loc fluxului creativ din interiorul vostru. Este ceea ce se întâmplă când esenţa voastră divină atinge pământul şi dobândeşte formă materială.Acum, aş dori să imprim în voi ideea că ar trebui să fiţi într-adevăr mai respectuoşi cu voi înşivă. Mulţi dintre voi vă suprimaţi impulsul de a face ceea ce vă doreşte inima. Atât de des vă gândiţi la "modul în care ar trebui să vă comportaţi", la ceea ce se aşteaptă de la voi, la sarcinile şi responsabilităţile voastre. În acest fel nu veţi găsi cheia pentru a vă putea desfăşura puterea voastră creatoare. Puterea voastră creatoare vă vorbeşte din pântece, din fondul vostru. Nu este interesată de regulile limitatoare şi de obligaţiile pe care voi le-aţi internalizat. Eliberaţi-vă de asta! Simţiţi izvorul de foc şi pasiune care izvorăşte din pântecele vostru, şi lăsaţi-l să curgă liber. Scântei de lumină îşi vor găsi drumul din pântece, către inima voastră, din interior spre exterior, şi astfel vă veţi exprima în modul vostru propriu, original pe pământ. Veţi vedea că creativitatea voastră îi va atinge şi pe alţii şi astfel le va aduce bucurie şi inspiraţie. Urmarea pasiunii şi dorinţei voastre are un efect mult mai pozitiv asupra lumii decât a face virtuos ceea ce vi s-a spus şi a vă forţa să vă conformaţi limitărilor date de norme şi structuri.

Este timpul schimbării. Este timpul pentru a fi curajoşi şi a vă asuma riscuri, pentru a auzi vocea inimii voastre şi a acţiona în conformitate cu aceasta în toate domeniile din viaţa voastră. Prin adevărata capitulare la ghidarea inimii voastre, voi vă înfigeţi rădăcinile adânc în pământ, şi începeţi să descoperiţi că viaţa aici este o viaţă cu adevărat valoroasă.

Ciclul complet
Primul mod de a vă împământa a fost să vă bucuraţi şi să primiţi. Acesta este un flux de intrare. A doua modalitate este un flux de ieşire: crearea şi dăruirea. Creând din inimă, voi vă dăruiţi pe voi înşivă lumii. A primi şi a dărui, a te bucura şi a crea, fac împreună un ciclu complet. Este un ciclu de vindecare.Cu cât mai mult îndrăzniţi să vă bucuraţi şi să vă găsiţi vrednici de a primi, cu atât mai mult vă conectaţi cu inspiraţia voastră naturală, energia pe care aveţi menirea să o împărtăşiţi cu această lume. Şi cu cât acest flux de inspiraţie devine mai puternic şi găseşte o formă creativă în lume, cu atât mai mult vă veţi bucura de iubirea şi bucuria care se vor abate asupra voastră pe această cale. Fluxurile dăruirii şi primirii, a creării şi bucuriei, se susţin unul pe celălalt.

Eu, pământul, beneficiez de acest cerc vindecător al primirii şi dăruirii. În acest cerc curgător, dinamic, eu lucrez împreună cu voi. Este dorinţa mea de a hrăni şi stimula puterea voastră divină creatoare, acea strălucire unică din voi. Fiinţele umane care şi-au dezvoltat capacitatea de a se bucura şi de a crea, vor intra în mod natural într-o conexiune diferită cu pământul. Ei vor fi conştienţi de măreţia lor, de natura lor divină şi, din aceste motive foarte uşor de înţeles, ei sunt susţinuţi şi protejaţi de o forţă a Vieţii care conectează toate fiinţele. Experimentarea propriei voastre măreţii merge mână în mână cu un sentiment de micime, realizarea faptului că sunteţi cuprinşi în marea imagine a vieţii care vă susţine. Oamenii care se onorează şi se respectă pe ei înşişi, cooperează în mod natural cu mediul în care trăiesc, cu alţi oameni, cu animalele, plantele, cu toată natura. A vă cunoaşte măreţia merge mână în mână cu recunoaşterea locului pe care-l deţineţi în marele întreg, de aici decurgând şi bucuria pentru partea pe care o jucaţi în el.

O călătorie pe Noul Pământ

În încheiere aş vrea să vă rog să călătoriţi cu mine în viitor, către noul pământ. Imaginaţi-vă că evoluţia în care suntem acum împreună a progresat câţiva paşi mai departe. Eu însumi am evoluat către o mult mai extinsă conştiinţă de sine. Această nouă conştiinţă a fost trezită în mine, cerută atât de timpurile bune cât şi de cele rele de pe pământ. Am devenit mult mai conştientă de sine şi mai creativă în fiinţa mea. În inima mea este dorinţa pentru o realitate în care umanitatea şi pământul au restabilit legătura lor originală de dragoste şi tovărăşie. Un nou pământ pe care vom coopera cu bucurie, iar eu sunt din nou inspirată de dragostea şi atenţia voastră grijulie, în timp ce eu vă ofer tot ceea ce voi aveţi nevoie pentru a trăi într-un corp fizic în armonie cu ritmul naturii.
Imaginaţi-vă acest nou pământ pe care voi toţi îl doriţi, prezent în momentul de acum. În inimile voastre el trăieşte deja, ca sămânţă. Să ne permitem să hrănim această sămânţă cu conştiinţă şi să o lăsăm să încolţească. Priviţi-vă pe voi înşivă trăind pe acest nou pământ. Care este primul lucru pe care îl observaţi? Aici oamenii trăiesc în armonie cu natura. Tehnologia este folosită mai degrabă pentru a susţine natura decât pentru a o manipula. Vedeţi dacă vă puteţi găsi singur o casă pe acest nou pământ. Este un loc şi o comunitate căreia simţiţi că-i aparţineţi. Lăsaţi-vă imaginaţia să vă ghideze şi nu simţiţi nici un fel de restricţii. Unde doriţi să trăiţi pe acest nou pământ? Puteţi găsi un cadru natural în care să vă simţiţi confortabil? Simţiţi climatul, simţiţi uşurinţa şi simplitatea vieţii de acolo. Viaţa este pură şi simplă acolo, aşa cum este ea menită să fie.

Acum priviţi ce fel de muncă faceţi. Muncă în sensul de orice vă inspiră şi vă dă un sentiment de împlinire. Ce faceţi? Probabil că trăiţi într-o mică comunitate de spirite înrudite şi faceţi exact ceea ce sufletul vostru vă îndeamnă să faceţi. Ce formă are creativitatea voastră?
Când vedeţi sau simţiţi acest lucru, să ştiţi că sufletul vostru vă vorbeşte în prezent. Ceea ce voi vedeţi este ceea ce vă doriţi să faceţi chiar acum, şi ceva ce puteţi să faceţi chiar acum, dar numai dacă aveţi încredere şi îndrăzniţi să fiţi cine sunteţi. Aceasta este lucrarea inimii voastre.

Acum în această imaginare a noului pământ, simţiţi care este adevărata voastră bucurie. Lăsaţi ochiul vostru interior să vă ofere o situaţie în care vă bucuraţi cu adevărat de voi înşivă şi primiţi ceva din ceea ce pământul are să vă ofere. Priviţi imaginea care apare spontan în mintea voastră. Ce vă face să simţiţi cu adevărat : totul este bine şi eu sunt mulţumit.
Simţiţi fluxul dăruirii şi primirii în acest loc, în această nouă realitate. Şi păstraţi-o când revenim în prezent.

Pământul este într-un stadiu de tranziţie şi cu cât mai mulţi oameni îşi amintesc care este inspiraţia lor, pentru ce sunt aici şi ce au de dat şi de primit, cu atât mai repede noul pământ va deveni o realitate. Voi sunteţi care veţi da naştere acestei realităţi. Vă mulţumesc pentru aceasta şi găsesc bucurie în prezenţa voastră.

www.jeshua.net

vineri, 4 noiembrie 2011

Durerea nasterii cosmice

Durerea naşterii cosmice
 


Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, sunt atât de fericit să vă văd. Iar unii dintre voi aţivenit atât de departe! Vă cunosc şi-mi sunteţi atât de dragi. Călătoria mea este călătoria voastră şi vă cunosc tristeţile şi durerea din interior. De aceea aş dori să vă împărtăşesc câteva dintre descoperirile mele din această lungă călătorie în care voi v-aţi îmbarcat ca suflete.

Aş dori să ne întoarcem la începutul acestei călătorii, toate drumurile duc la momentul de început aflat în trecut, atunci când v-aţi născut ca suflete într-o realitate care vă era nouă şi necunoscută. Aş dori să mă însoţiţi la momentul în care v-aţi început cu adevărat călătoria voastră prin timp şi spaţiu, prin realitatea materială. Acest eveniment a avut loc într-un punct foarte îndepărtat , dar emoţiile care l-au însoţit, durerea de a fi separaţi de casă, sunt încă foarte vii în voi. Această durere a naşterii cosmice, aşa cum Eu o numesc, se află în spatele multor sentimente şi comportamente ale voastre de zi cu zi .

Mulţi dintre voi se confruntă continuu cu un sentiment interior de nelinişte sau disconfort , cu sâcâitoarea noţiune că sunteţi " în căutarea a ceva ". Există o tensiune internă care vine de la a nu fi în totalitate acasă cu voi înşivă. Nu vă simţiţi confortabil sau ca acasă în fiinţa voastră, propria voastră esenţă.

Din această tensiune de bază, apare tendinţa de a căuta validarea din afară sub forma confirmării voastre de către alţii, a posesiunilor materiale sau a orice vă face să vă simţiţi iubiţi şi protejaţi. În mod constant  aveţi nevoie ca ceva din afara voastră să vă asigure, ceva care să amelioreze tensiunea şi vă spună: " eşti în regulă " . Priviţi cât de des aţi aşteptat cu nerăbdare acest climat de încredere şi atunci veţi şti cât de tensionaţi sunteţi cu adevărat, cât de multă durere există în interiorul vostru.
Aş dori să vorbesc despre originea acestei dureri şi de dependenţa care decurge din validarea din afară.Cauza reală este ca miezul unei cepe care are are multe foi în jurul lui. Straturile exterioare sunt formate din anumite evenimente din viaţa voastră care v-au făcut să vă simţiţi răniţi, neliniştiţi, să nu vă simţiţi acasă în interiorul vostru. În straturile mai profunde şi mai aproape de miezul cepei, există evenimente din alte vieţi care au fost traumatizante din punct de vedere emoţional. Totuşi, din perspectiva din care Eu vă vorbesc acum, acestea sunt doar puncte de declanşare. Dacă îndepărtaţi coaja şi toate straturile şi ajungeţi la miez,  veţi descoperi o durere originară, un dor de casă esenţial care este conectat la adevăratul început al călătoriei voastre.
Imaginaţi-vă ca parte a unui ocean deiubire, simţindu-vă în siguranţă şi complet liberi de orice griji sau de anxietate. Imaginaţi-vă ca fiind îmbrăţişaţi de această iubitoare, atotpătrunzătoare conştiinţă şi că nu cunoaşteţi nimic în afară de ea. Aceasta este energia de Acasă, energia din care voi v-aţi născut. Pentru a înţelege tonurile acestui sentiment de stare arhaică, gândiţi-vă la starea de conştienţă pe care o aveţi când cădeţi într-un somn adânc, atunci când mintea voastră cedează controlul şi conştiinţa voastră este foarte receptivă. Voi de altfel cunoaşteţi această stare în viaţa voastră pământească, atunci când sunteţi un embrion în pântecele mamei voastre. Când conştiinţa se află în acest somn blând, plin de fericire, nu există o distincţie clară între interior şi exterior, nici un sentiment de mine, spre deosebire de tine. În starea embrionară, de vis a conştiinţei, există un sentiment nelimitat de unitate şi de siguranţă.

În acele timpuri străvechi, voi ca suflete v-aţi simţit în siguranţă şi fără limite în interiorul acelui imens pântec cosmic. La un moment dat, totuşi, ceva s-a schimbat. Aţi experimentat un fel de rupere prin separare. A fost ca şi cum contracţiile naşterii au pulsat prin conştiinţa voastră oceanică şi v-a trezit din somn. Acesta a fost începutul naşterii voastre ca suflete individuale. A fost momentul în care v-aţi rupt şi v-aţi desfăcut din această etern prezentă unitate care vă cuprindea şi v-aţi experimentat pe voi înşivă ca voi înşivă pentru prima dată. Exista un sentiment rudimentar de "Eu" care a fost iniţiat în acel moment autentic.
Experienţa de a fi sfâşiaţi, de a fi separaţi de pântecele cosmic, v-a lăsat uluiţi şi dezorientaţi. Nu eraţi într-o stare de cunoaştere când s-a întâmplat acest lucru, aţi fost doar în starea de a experimenta. Aţi început să căutaţi orbeşte ceva de ce să vă ţineţi, o cale de a vă întoarce înapoi la siguranţa ştiută. V-aţi simţit pierduţi. V-aţi simţit excluşi. A fost un moment de întuneric.

Cu toate acestea, momentul în care v-aţi rupt, devenind liberi,  de Sursa primară şi aţi părăsit Casa a fost, în acelaşi timp un moment de imensă creativitate. Acesta a fost începutul unei mari călătorii de experiementare, de viaţă. Imaginaţi-vă un spaţiu închis gol, ciudat, vast şi fără nume, stând în faţa voastră. Aţi intrat în acest spaţiu ca mici seminţe roditoare. A fost un spaţiu plin de posibilităţi, plin de posibile experienţe care erau încă necunoscute. Era întuneric acolo, dar era, de asemenea, loc pentru ceva nou.

Multe dintre emoţiile cu care aţi avut de-a face de la începutul călătoriei voastre cosmice sunt comparabile cu emoţiile unui copil pierdut despre care am vorbit ultima dată (a se vedea "Puterea propriei conştiinţe"). Acestea sunt emoţiile unui copil nou-născut care trebuie să se ​​obişnuiască cu o realitate stranie şi nefamiliară care este cu totul diferită de de starea de somnolenţă semi-conştientă în care era înainte. Imaginea copilului pierdut, plângând şi dezorientat, face vii şi clare rănile interioare cu care v-aţi pornit călătoria.
În timpul acestei călătorii, aţi avut o mulţime de experienţe. Aţi luat multe forme, aţi locuit diferite corpuri şi în cele din urmă aţi ajuns aici, pe planeta Pământ. Pământul este un loc al marii creativităţi şi a multor posibilităţi. Totuşi, în ciuda posibilităţilor disponibile vouă  şi a bogăţiei şi profunzimii experienţei voastre, aţi continuat să vă simţiţi fără casă. Există un sentiment de lipsă adânc în interiorul vostru, ca şi cum ceva lipseşte şi nu ştiţi ce este, dar este esenţial pentru voi ca să vă simţiţi bine. Ceea ce lipseşte este sentimentul autentic de bază al iubirii şi al siguranţei emoţionale pe care le-aţi cunoscut odată în pântecele cosmic. Acest necondiţionat sentiment al apartenenţei şi securităţii este esenţial pentru bunăstarea voastră, pentru exprimarea sinelui vostru şi pentru sentimentul valorii voastre de sine, şi    l-aţi căutat mereu de când aţi plecat de acasă. Aţi încercat să vă vindecaţi durerea naşterii voastre cosmice mult, mult timp.

Ce aş dori să vă întreb acum este dacă puteţi recunoaşte în adâncul vostru înşivă rana originară care s-a  creat atunci când aţi plecat de acasă. Puteţi găsi în interiorul psihicului propriu acest sentiment de a fi sfâşiat din întregul iniţial? Este o stare de plenitudine sau unitate care nu poate fi explicată de minte, dar în inima voastră vă puteţi aminti că aţi fost parte din ea.
Întorcându-vă atenţia asupra acestei dureri originare a naşterii, devenind conştienţi de sentimentele profunde pe care aceasta le evocă în voi, singurătatea şi dorul de casă pe care le-aţi simţit până în acest moment, puteţi începe procesul de vindecare. Puteţi începe să vă vindecaţi la cel mai profund nivel posibil. Este aici, pentru ca voi să puteţi ajunge la miezul durerii.

Voi toţi care sunteţi prezenţi aici sau care citiţi aceste cuvinte sunteţi în creştere către un nou nivel de conştiinţă. Voi căutaţi să stabiliţi un fundament interior de siguranţă şi iubire de sine necondiţionată. Voi vă recreaţi singuri pentru voi tonurile sentimentului de pântece cosmic. Aceasta este misiunea voastră, scopul vostru spiritual. De îndată ce vă daţi seama că, Casa este în voi, că voi purtaţi o bucată de siguranţă divină şi de unitate în esenţa voastră, abia  atunci puteţi deveni cu adevărat calmi şi relaxaţi în legătură cu cine sunteţi. Nu mai aveţi nevoie de validare din afară. Vă simţiţi bine atunci când sunteţi apreciaţi şi îngrijiţi de către alţii dar nu mai depindeţi de ei.
Venirea Noii Ere depinde de cei care recunosc baza durerii lor şi care îndrăznesc să-i facă faţă în mod deschis. În acest stadiu al dezvoltării voastre, este timpul să vă uitaţi nu numai la durerile şi traumele care au apărut în viaţa voastră actuală şi, probabil, în timpul vieţii precedente, ci trecând prin toate acestea să abordaţi rana voastră originară. De îndată ce veţi recunoaşte conştient şi vă veţi reaminti această durere cu inima voastră, sunteţi pregătiţi să aveţi grijă de ea. Sunteţi pregătiţi să luaţi în brate acest copil nou-născut cosmic, care continuă să strige după ajutorul vostru. El vă strigă prin emoţiile voastre negative de frică, furie şi disperare.

O modalitate de a şti cum aveţi de-a face cu durerea naşterii voastre cosmice este să vă uitaţi la zona relaţiilor din viaţa voastră. Deseori, oamenii încearcă să găsească ajutor pentru emoţiile lor cele mai profunde de singurătate şi de frică în relaţiile intime. Ceea ce ei încearcă să facă este să umple golul lor interior cu energia altcuiva. Recunoaşterea, atenţia şi grija altor persoane le calmează durerea. Într-un anumit sens, ei îşi predau copilul lor rănit partenerului lor. Acesta este un joc foarte periculos. Mai devreme sau mai târziu, partenerii vor deveni dependenţi emoţional unul de celălalt. Sentimentele lor iniţiale de dragoste şi de conectare se vor schimba într-un subtil sau nu-atât-de-subtil joc de putere. Ori de câte ori sunteţi dependenţi de altcineva pentru a vă simţi iubiţi şi în  siguranţă, voi revendicaţi energia lui sau a ei pentru voi înşivă iar acest lucru va conduce întotdeauna la luptă şi conflict în cele din urmă. Veţi sfârşi prin a vă simţi mai singuri decât oricând. (A se vedea "Relaţiile în Noua Eră", pentru alte discuţii în continuarea acestei probleme.)
Voi de multe ori credeţi că singurătatea este asociată cu o lipsă de prieteni sau a unui partener de viaţă şi că soluţia se află într-o nouă prietenie sau relaţie de dragoste. Dar în această linie de gândire voi presupuneţi că, cauza şi soluţia durerii se află în afara voastră. Dacă aşa începeţi o relaţie, este mai mult ca sigur că veţi ajunge să faceţi o altă persoană responsabilă pentru rănile voastre interioare şi să vă vedeţi ca victimă. A avea nevoie de altcineva pentru a vă umple golul interior este ca şi cum v-aţi ceda propria voastră putere de la început.

Zona relaţiilor intime vă poate face să fiţi foarte conştienţi de durerea naşterii cosmice pe care o purtaţi în voi. Vedeţi cât de des simţiţi ca aveţi nevoie de prezenţa unei alte persoane în viaţa voastră. Acesta este de fapt un semnal de la fiinţa voastră interioară că este necesar să vă întoarceţi spre voi şi să găsiţi copilul pierdut din voi. Soluţia la singurătatea voastră se află în această întoarcere spre sine, în îmbrăţişarea atentă a acestui copil interior preţios care a cărat pentru voi povara voastră emoţională. Atunci când vă asumaţi responsabilitatea pentru acel copil, atunci când vă conectaţi la el, şi îl ghidaţi ca un părinte iubitor, atunci faceţi ca relaţiile voastre să devină libere. Aveţi posibilitatea să vă raportaţi acum la alte fiinţe umane într-un mod liber şi independent.
© Pamela Kribbe

http://www.jeshua.net/

joi, 3 noiembrie 2011

Renasterea energiei masculine

 
 
Energia feminină şi masculină
 


Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe

Dragi prieteni, îmi face o mare plăcere să fiu din nou cu voi. Sunt atât de bucuros să fiu în compania voastră. Voi aveţi tendinţa să mă căutaţi cu privirea, sau să fiţi ca mine, ca maeştri dar noi aici nu vedem lucrurile aşa. Noi vă vedem urmându-vă drumul pe pământ în aceste vremuri provocatoare, un timp în care multe se schimbă, şi noi vă vedem crescând spre propria voastră măiestrie. Vă vedem devenind maeştrii care aţi fost dintotdeauna privind de-a lungul timpului. Şi asta este totul - să vă descoperiţi propria voastră măiestrie. Nu urmaţi nici un maestru care este adus în faţa voastră de tradiţii sau de cărţi sau de orice v-ar spune cineva. Găsiţi-vă propria voastră măiestrie – asta este tot ce aveţi de făcut.
Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre o temă care ne va duce departe înapoi în istoria voastră : energiile masculinului şi femininului. Acestea sunt energii vechi şi multe le însoţesc chiar acum.
În primul rând aş vrea să vă spun ceva despre natura masculinului şi femininului. Aceste energii sunt două aspecte ale Unului. Aşadar ele nu sunt cu adevărat opuse sau duale, ele sunt una ; ele sunt două feţe ale aceleaşi energii.
Energia masculină este aspectul focalizat spre înafară. Este acea parte a lui Dumnezeu sau a Spiritului care conduce manifestările exterioare, ceea ce Spiritul materializează şi ia formă. Aşadar energia masculină cunoaşte o puternică forţă creatoare. Este natural pentru energia masculină să fie puternic focalizată şi orientată spre scop. În acest fel energia masculină creează individualitatea. Energia masculină vă permite să vă separaţi de Unul, de Întreg şi să deveniţi de sine stătători şi să fiţi o individualitate specifică.
Energia feminină este energia de Acasă. Este energia Sursei Primare, Lumina curgătoare, Existenţa pură. Este energia care nu a fost încă manifestată, aspectul lăuntric al lucrurilor.
Energia feminină este atotcuprinzătoare şi oceanică ; ea nu este diferenţiată sau individualizată.
Acum imaginaţi-vă energia feminină devenind conştientă la o anumită mişcare lăuntrică a ei, o uşoară nelinişte, o dorinţă pentru.....a ajunge afară, în afara graniţelor ei, mişcându-se în afara ei însăşi pentru a câştiga experienţă. Este o dorinţă de ceva nou, de aventură ! Şi atunci o energie vine spre ea ca răspuns la chemarea ei. Este energia masculină care doreşte să fie de ajutor şi să o ajute să se manifeste în materie, în formă. Energia masculină defineşte şi modelează energia feminină şi din colaborarea lor energia nou formată ca sumă a lor poate lua o direcţie cu totul nouă. Poate fi creată o nouă realitate în care totul poate fi explorat şi experimentat, în forme şi manifestări mereu schimbătoare.
Dansul masculinului şi femininului duce mai departe schimbătorul spectacol al creării realităţii, al creaţiei voastre. Este un spectacol de o mare frumuseţe atunci când energiile masculine şi feminine se venerează una pe cealaltă şi celebrează colaborarea lor şi se unesc cu bucurie. Şi aşa şi trebuie să fie. Energia masculină şi energia feminină aparţin amândouă, sunt două aspecte ale Unului, şi împreună ele celebrează manifestarea plină de bucurie a ceea ce Creaţia presupune a fi.
Cum s-ar spune în realizarea finală a cine sunteţi, singurul adevăr care contează este : EU SUNT. Şi în această mantră mistică, exact aceste două aspecte sunt contopite. În EU este energia masculină, în SUNT este energia feminină. EU-l este cel care contractă, diferenţiază. El oferă focalizare, oferă direcţie, individualizează: EU, nu altul, EU. Şi apoi SUNT. SUNT este oceanic, atotcuprinzător. Reflectă oceanul Acasă, energia feminină, inepuizabila sursă care nu cunoaşte limite, nu cunoaşte diferenţieri. Aspectul curgător şi unificator este esenţa energiei feminine. În EU SUNT, energia masculină şi energia feminină vin împreună şi-şi unesc în mod binecuvântat energiile.
Acum în istoria umanităţii şi chiar înainte ca umanitatea să existe, a apărut un conflict între masculin şi feminin.Nu am să intru în detaliile acestui conflict acum. Dar în istoria voastră este o tendinţă aparte a energiei masculine şi feminine în care ele apar ca forţe opuse. Simbolul yin-yang demonstrează foarte bine adevărata situaţie. În masculin este întotdeauna un sâmbure de feminin, şi în feminin este întotdeauna un sâmbure de masculin, exact aşa cum în negru este un punct alb şi în alb este un punct negru. Dar de-a lungul istoriei, această unitate mistică între masculin şi feminin a fost uitată şi aceste energii au devenit opuse una alteia ca negru şi alb. Unitatea de bază nu a mai fost recunoscută.
Chiar acum, voi sunteţi în ultima fază a istoriei acestui conflict în care energia masculină a jucat rolul agresorului pentru multe secole. Energia masculină a jucat pentru un timp îndelungat partea în care a oprimat, mutilat şi distrus energia feminină. Dar nu a fost întotdeauna aşa. Au fost timpuri în care energia feminină a fost la putere şi a manipulat în mod greşit şi a dominat energia masculină. Dar acel timp s-a terminat. La un moment dat acest conflict a luat o turnură diferită şi rolurile de victimă şi agresor au fost inversate. Energia masculină a ajuns la putere pentru un timp îndelungat şi a abuzat de această putere în aşa fel încât energia feminină a fost atât de slăbită încât nu a mai putut fi realizată integritatea Fiinţei. Ori de câte ori masculinul şi femininul sunt în conflict dezintegrarea amândurora este inevitabilă. Cînd femininul este victimizat din ce în ce mai mult şi se pierde în auto-negare, energia masculină se pierde ea însăşi într-o violenţă necruţătoare şi în acel tip de agresiune pe care voi îl cunoaşteţi din multele voastre războaie din trecut.
Masculinul şi femininul depind unul de celălalt. Când se luptă între ele, consecinţele sunt dezastruoase. Dar vremurile se schimbă. Începând din secolul 19 şi 20 , energia feminină a început să-şi recâştige vigoarea şi să depăşească rolul de victimă. Această renaştere vine din adâncul energiei feminine. În sfârşit şi-a atins limita cea mai de jos a negării de sine. În acest punct ea s-a privit în ochi şi a decis : s-a ajuns prea departe.
Apropo, aceasta este ceea ce se întâmplă întotdeauna în dinamica victimă-agresor. Schimbarea apare numai când victima refuză să se mai supună. Agresorul şi-a păstrat poziţia în acest rol pentru un timp îndelungat pentru că nu avea nici un motiv să se oprească. Revoluţiile încep atunci când victimele refuză să mai accepte şi-şi iau înapoi propria lor putere. În toate situaţiile de oprimare, de exemplu a femeii în propria-i familie sau în societate, momentul adevărat al schimbării apare atunci când femeia- sau energia feminină din interiorul persoanei- decide pentru sine : Nu am să mai suport asta. Abia atunci schimbarea începe să se producă cu adevărat. Orice măsuri exterioare sunt nefolositoare până în acest moment al hotărârii însăşi.
Energia feminină a răsărit şi steaua ei străluceşte. De fapt cea mai urgentă problemă în aceste timpuri şi vremuri este transformarea energiei masculine. A sosit timpul pentru o nouă definire a energiei masculine. Aş fi putut cu uşurinţă să numesc acest channeling      ” renaşterea energiei masculine ”. Pentru că vreau să subliniez că numai în reuniune cu o energie masculină matură şi echilibrată energia feminină poate înflori din nou.
În secolul trecut şi chiar mai de demult, energia feminină şi-a recâştigat puterea şi vigoarea. Ea a început să înflorească într-un mod nou şi mai echilibrat. În ciuda inegalităţii dintre sexe care încă este prezentă în societatea voastră, înălţarea energiei feminine este de neoprit. Oricum energia feminină nu-şi poate recâştiga pe deplin vigoarea şi vitalitatea fără colaborarea energiei masculine. Aceasta este valabil atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Energia feminină nu poate să ajungă la această ultimă mare realizare fără ajutorul şi conectarea cu energia masculină. Şi aceasta nu din cauza unei slăbiciuni inerente a energiei feminine. Este din cauza naturii esenţiale a energiilor masculine şi feminine : faptul că ele sunt strâns legate şi că pot să-şi împlinească cele mai strălucitoare posibilităţi doar în colaborare.  De aceea a devenit imperativ acum ca energia masculină să se remodeleze şi să se aventureze în nou.
Când vă uitaţi la interacţiunea dintre masculin şi feminin la nivel colectiv, energia feminină este acum în poziţia de aşteptare. Ea aşteaptă. În prezent se dă o bătălie între vechi şi nou în interiorul energiei masculine. Un nou val de energie se iveşte în interiorul energiei masculine colective, care onorează şi respectă energia feminină. Acest nou val de energie masculină vrea să se alăture energiei feminine şi împreună să intre în Noua Eră. Dar în acelaşi timp un val de energie masculină veche este încă activ şi opune rezistenţă. Această energie în mod clar se manifestă în seriile de atacuri teroriste care au loc peste tot în lumea voastră. Energia masculină în vechiul său rol de agresor nemilos îşi arată partea dezgustătoare. În cei care comit aceste cumplite atacuri se manifestă emoţii foarte întunecate : agresiune, furie şi uneori o totală lipsă de putere şi de neputinţă. Din această totală neputinţă la care ei fac apel se manifestă cel mai brut şi distructiv tip de putere. Acest tip de energie despre care este vorba aici se află în agonia morţii. Simte că se manifestă schimbări importante la nivel colectiv şi că omenirea este în pragul unei noi ere.
Una din problemele la care trebuie să-i faceţi faţă , când creşteţi spre o cooperare mai echilibrată între masculin şi feminin, este ce să faceţi cu acest tip de energii nemiloase.
Ce ar trebui să facem cu aceste energii vechi care încearcă să creeze cât mai multă dezordine şi distrugere în prăbuşirea sa ? Lăsaţi-mă să vă spun ceva : prăbuşirea este o certitudine. Vechea energie masculină a pierdut bătălia, dar ea nu se va preda uşor şi va rezista pâna la final cu agresivele şi nemiloasele sale tentative de dominare.
Multe vor depinde de felul în care atitudinea colectivă interioară se va manifesta faţă de aceşti agresori. Veţi permite furia şi neputinţa în propriul vostru câmp energetic ca o reacţie la aceste acte de violenţă ? Atunci vă deschideţi câmpului energetic al agresorilor. În momentul în care vă simţiţi împovăraţi de furie şi resentimente împotriva lor ei şi-au atins scopul. Voi sunteţi absorbiţi în vibraţia lor energetică şi veţi fi şi voi dispuşi să ucideţi: să ucideţi ucigaşii inocenţilor. Aceasta pare de înţeles dar este vital să vă daţi seama ce se petrece, ce se întâmplă. De îndată ce apar sentimente intense, înţelept este să luaţi o pauză, în linişte. Întoarceţi-vă în linişte, la partea conştientă din voi şi întrebaţi : Ce se întâmplă aici cu adevărat ? Acum totul depinde de înţelepciunea şi discernământul vostru,
de abilitatea voastră de a vedea dincolo de lucruri şi să simţiţi care este de fapt miza. Lumea nu va aparţine pentru totdeauna puterilor teroriste; vechea energie şi-a încheiat misiunea şi timpul morţii sale este aproape.
Cel mai important mesaj pe care-l am despre terorism, această manifestare agresivă a vechii energii masculine, este : rămâneţi conştienţi ! Nu vă lăsaţi scoşi din centrul vostru de emoţiile lipsei de putere prin a vă simţi victimizaţi. Să ştiţi că nimeni nu poate fi atins de această energie agresivă dacă nu-i permite să pătrundă în câmpul său energetic. Dacă nu reacţionaţi cu furie sau cu ură, voi n-o veţi atrage spre voi. Voi veţi fi în siguranţă şi protejaţi de propria voastră lumină.
Aş vrea acum să vă atrag atenţia asupra unui nivel individual mult mai lumesc, nivelul la care voi aveţi de-a face cu energiile masculine şi feminine în interiorul vostru. Şi la nivel individual de asemenea are loc o bătălie între energiile masculine şi feminine. Absolut tot ce se întâmpă la nivel colectiv oglindeşte procesele de la nivelul individual.
Pentru a ilustra importanţa echilibrului dintre feminin şi masculin la nivel individual , voi vorbi despre centrele energetice ale fiecărui om, denumite în general chakre. Până acum voi cunoaşteţi şapte dintre ele şi sunt localizate de-a lungul coloanei vertebrale de la coccis până la creştet. Pe scurt voi prezenta fiecare din aceste chakre, pentru a vă arăta că toate sunt caracterizate printr-un tip predominant de energie feminină sau masculină.
Chakra ( rădăcina ) coccisului este centrul energetic care vă conectează cu pământul. Energia în această chakră se întinde până la pământ şi vă permite să vă manifestaţi energia sufletului vostru în formă fizică la nivelul dens, material al realităţii. Având în vedere extinderea şi manifestarea tipului de energie în chakra coccisului ( rădăcină ), puteţi spune că este o chakră predominant masculină. O chakră nu este niciodată complet feminină sau complet masculină, dar putem spune că aici energia masculină este predominantă.
A doua chakră este numită chakra ombilicală ( a buricului ) şi este centrul emoţiilor. Acest centru vă permite să experimentaţi emoţii, stări sufleteşti schimbătoare, pe scurt toate emoţiile înalte sau joase ale vieţii. Este un centru receptiv. De aceea îl numesc un centru feminin, o chakră în care fluxul feminin al energiei este dominant.
Cea de-a treia chakră, numită şi plexul solar, este un centru al acţiunii şi creaţiei. Acesta este un centru care extinde spre înafară energia şi îi permite să se manifeste în realitatea fizică. Puteţi să o comparaţi cu soarele, revărsarea razelor şi puterea luminii galbene a soarelui ( culoarea naturală a celei de-a treia chakre este galbenă ). În plexul solar  ideile, gândurile şi dorinţele voastre sunt transformate în manifestare exterioară. Este chakra acţiunii şi a exprimării exterioare. Este de asemenea sediul ego-ului, în sensul de personalitate pământească, fără implicaţii negative. Energia predominantă este masculină.
Chakra inimii este un centru receptiv ca şi chrakra ombilicului şi are abilitatea specială de a îmbina diferite fluxuri de energie. Este centrul în care energiile celor trei chakre inferioare ( realitatea pământului ) şi cele trei chakre superioare ( realitatea cosmică ) se unesc. Inima este puntea dintre minte ( cap ) şi emoţii ( pântece ). Din inimă voi sunteţi capabili să vă conectaţi cu alţii şi să vă transcendeţi pe voi înşivă. Inima transcende graniţele ego-ului şi vă permite să simţiţi unitatea cu orice din afara voastră, chiar şi cu Tot-Ceea-Ce-Este. Chakra inimii este poarta către energia de Acasă. Este în mod clar un centru al conectării şi prin urmare este predominant feminin.
Chakra gâtului este masculină. Din această ckakră impulsurile interioare, ideile şi emoţiile iau formă fizică prin vorbire, plâns, râs, cântec, ţipăt,etc. Aici viaţa interioară este exprimată spre înafară prin comunicarea prin intemediul vocii şi limbajului. Acest centru vă permite să vă faceţi cunoscută viaţa voastră interioară celorlalţi prin mijloacele semnalelor fizice : cuvinte, sunete, concepte. Este un centru al manifestării care vă permite să vă focalizaţi energia înspre exterior în planul fizic. Este deci un centru al creativităţii.
Cea de-a şasea chakră numită şi ”cel de-al treilea ochi ” care este localizată în mijlocul capului, este şi ea feminină. Aici recepţionaţi impresii extrasenzoriale, intuitive şi transcendeţi graniţele lumii fizice ( cele cinci simţuri). Aici este sediul clarvederii, clarsimţirii, etc. Prin acest centru voi puteţi simţi energia altcuiva - emoţiile, durerile, bucuriile - ca şi cum ar fi a voastră. Cu această abilitate a empatiei , voi transcendeţi graniţele ego-ului şi vă conectaţi cu ” ceea ce nu sunteţi voi ”.
În sfârşit este chakra coroană, în vârful capului. Această chakră nu este nici feminină, nici masculină. S-ar putea spune : este amândouă. În această chakră voi vă ridicaţi deasupra dualităţii masculinului şi femininului. Chakra coroană este o combinaţie interesantă a ambelor energii. Când această chakră este echilibrată, conştiinţa este în aceeaşi măsură atât în starea de receptivitate cât şi în cea de expansiune exterioară. Este o expansiune în ”sus” către alte dimensiuni, acolo unde căutaţi semnificaţia spirituală sau sprijin, sau straturi mai adânci ale Sinelui. Şi în acelaşi timp acolo este o tăcută şi liniştită receptivitate. O cunoaştere a căror răspunsuri vin în momentul potrivit. Este un tip de conştiinţă care este în acelaşi timp puternic focalizată şi puternic receptivă. În această ” stare a minţii ” voi ajungeţi foarte aproape de acea unitate care stă la baza energiilor masculine şi feminine, energia Spiritului sau a lui Dumnezeu.
Am schiţat acum foarte aproximativ mişcarea fluxurilor de energie masculină şi feminină prin corpul energetic al fiinţei umane. Acum aş vrea să vorbesc în mod particular depre cele trei chakre inferioare. Acestea sunt chakrele cele mai conectate cu pământul, deci sunt cele mai implicate în existenţa din tărâmul pământesc. Zona acestor trei chakre inferioare este de o importanţă maximă în ceea ce priveşte drumul vostru către vindecare, pentru că în această zonă se află cele mai adânci traume şi răni emoţionale.
De multe ori voi simţiţi că sunteţi fiinţe pământene deschise către spiritual. Dar noi vedem de aici lucrurile exact pe dos. Voi sunteţi fiinţe spirituale deschise către pământ. Pământul este o destinaţie splendidă, un diamant ascuns care acum îşi dezvăluie adevărata frumuseţe. Pământul este Ţinutul Promis!
Paradisul este locul naşterii voastre. Dar voi nu vă veţi întoarce la acea stare de conştiinţă pe care vi-o amintiţi ca ”Acasă” sau ” Paradisul”, la starea de pură fiinţă spirituală. Aventura Creaţiei vă duce către o nouă destinaţie; voi întotdeauna v-aţi extins şi aţi progresat către un tip pe de-a-ntregul nou de conştiinţă. ( Am vorbit despre aceasta în ultimul capitol din seria Lucrători în Lumină ). Pământul este o parte esenţială a acestei călătorii.
Oricum, în manifestările voastre pe pământ şi în tentativele de a vă exprima pe voi înşivă aici, voi aţi suferit multă durere. Aproape toţi dintre voi aveţi răni emoţionale severe în cele trei chakre inferioare cauzate de experienţele respingerii, violenţei şi abandonului. Acestea s-au putut întâmpla în vieţile voastre trecute sau în această viaţă. Aproape toate energiile blocate în chakrele superioare au legătură cu rănile emoţionale din cele trei chakre inferioare.
Aş vrea să spun câte ceva despre chakra coccisului ( rădăcină ) prima dată. Conectarea voastră cu pământul a devenit o povară emoţională, în special pentru Lucrătorii în Lumină.
Pentru că voi aţi întâmpinat o puternică rezistenţă de-a lungul multor vieţi, este multă frică şi reticenţă în voi atunci când vine vorba să vă împământaţi cu adevărat. A vă împământa cu adevărat înseamnă să fiţi pe deplin prezenţi în corpul vostru pământesc şi să vă exprimaţi cea mai intimă inspiraţie în realitatea materială. Rezistenţa la deplina voastră împământare a fost discutată mai înainte ( în seria Lucrătorii în Lumină ). Are de-a face mai ales cu ” a fi diferit ” şi a fi fost respins pentru asta.
În cea de-a doua chakră, centrul emoţiilor, sunteţi de asemenea profund afectaţi de experienţele de a fi ameninţaţi sau părăsiţi ( literalmente sau emoţional ) şi prin a fi strict restricţionaţi în exprimarea de sine.
Cu aceste poveri traumatice în cele două chakre inferioare şi plexul solar ( cea de-a treia chakră ) este de asemenea puternic afectat. Plexul solar are de-a face cu forţa vitală, cu energia şi puterea creatoare. Voi cunoaşteţi câteva exemple a ceea ce înseamnă cu adevărat puterea creatoare. Şi vreau să spun acea putere care nu este agresivă şi distructivă. În chakra plexului solar voi vedeţi că o  persoană se manifestă ori într-un mod agresiv, autoritar ori într-un mod discret , excesiv de modest. Amândouă modurile sunt rezultatul sentimentelor bazate pe neputinţa care rezultă din rănile din prima şi cea de-a doua chakră. În cea de-a treia chakră totul se rezumă la a găsi o cale echilibrată de a lucra cu puterea şi controlul , la a echilibra ego-ul.
Ego-ul este în regulă! Ego-ul are o funcţie proprie; el conferă focalizare conştiinţei voastre şi asta vă dă posibilitatea de a crea şi de a vă manifesta ca individualitatea separată care sunteţi. Da, voi sunteţi parte a marelui Întreg, dar în acelaşi timp voi sunteţi şi ” EU ”, separaţi şi diferiţi de oricare altul. Ego-ul este completarea necesară a părţii voastre spirituale care transcende ”EU-l” . Energia ego-ului este întru totul onorabilă şi justificată în realitatea energetică în care voi trăiţi. Adevărata putere constă în alinierea plină de bucurie dintre ego şi Spirit.
Zona celor trei chakre inferioare este cea mai importantă zonă în autovindecare şi creştere interioară. Cea mai mare provocare spirituală pentru voi acum este să îngrijiţi această parte rănită a voastră. Să meditaţi cum să transcendeţi realitatea fizică sau cum să vă conectaţi la vreun nivel cosmic care nu poate fi sesizat, nu este scopul vostru principal acum. Scopul vostru acum este să-i oferiţi blânda voastră înţelegere şi sprijin iubitor  copilului rănit din voi şi să-i redaţi frumuseţea şi bucuria de a se juca. Aceasta este călătoria voastră spirituală, în asta se află cea mai mare comoară a voastră. Să îngrijiţi şi să respectaţi partea umană din voi, partea copil din voi, este drumul vostru către compasiunea divină şi către iluminare.
Aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că în interiorul acestei zone energetice două dintre cele trei chakre sunt preponderent masculine. Aceasta arătă că, în ceea ce priveşte în mod special energia masculină din interiorul fiecăruia dintre voi, este necesară mai multă muncă de vindecare. De aceea mesajul meu către voi este :vindecaţi energia masculină din interiorul vostru. Energia feminină îşi recuperează şi-şi dobândeşte în multe feluri puterea care-i este necesară pentru a-şi exprima plinătatea şi frumuseţea. Calităţile feminine ale intuiţiei, sensibilităţii şi conectivităţii sunt apreciate din ce în ce mai mult atât la nivel individual cât şi la nivel colectiv. Dar nu este tot atât de clar cum arată o energie masculină echilibrată. Energia masculină s-a pierdut cumva în imaginea falsă a ceea ce presupune ” a fi bărbat ”, stereotip care întotdeauna se reduce la puterea prin agresiune. Este vital ca adevărata natură a energiei masculine să fie recunoscută şi exprimată. Partea feminină are acum nevoie de o energie masculină echilibrată pentru a-şi putea îndeplini cu adevărat rolul. Energia feminină aşteaptă, nu numai la nivel colectiv ci şi la nivel individual. Energia feminină a ieşit din rolul ei de victimă, şi-a recâştigat respectul de sine şi acum aşteaptă să se manifeste plină de putere şi bucurie prin reunirea cu masculinul.
Deci, care este atunci puterea energiei masculine echilibrate ? Acest lucru este valabil pentru energia masculină atât în cazul bărbaţilor cât şi în cazul femeilor.
În prima chakră , o energie masculină vindecată şi echilibrată determină conştiinţa de sine. Energia masculină nu mai trebuie să se mai bată şi să se mai lupte, ea este prezentă prin intermediul conştiinţei de sine. Prezenţa, a fi total prezent cu tot sufletul este o calitate esenţială a primei chakre. A fi prezent conştient de sine înseamnă a fi conştient de tine însuţi, de a rămâne centrat, de a nu te pierde în părerile, opiniile sau nevoile altora. Este găsirea echilibrului între a fi conectat cu ceilalţi fiind în acelaşi timp tu cu adevărat. O energie masculină echilibrată în chakra rădăcină vă permite să rămâneţi centraţi şi conştienţi de voi înşivă în timp ce interacţionaţi cu ceilalţi şi cu lumea exterioară.
Este foarte important să dezvoltaţi această calitate a conştiinţei de sine, pentru că ea va proteja şi ghida energia voastră feminină. Energia feminină are în mod natural înclinaţia de a se conecta cu ceilalţi ( alte fiinţe vii ) şi de a fi în prezenţa altora într-un mod grijuliu şi susţinător. Energia masculină trasează limite şi ajută la găsirea echilibrului între a da şi a primi. În ceea ce priveşte curgerea,  conectarea cu energia feminină, în chakra cea mai de jos energia masculină îndeplineşte rolul de ancoră şi de coloană vertebrală. Este punctul întoarcerii acasă către voi înşivă, punctul în care realizaţi legăturile cu celelalte energii cu care sunteţi conectaţi.
Plexul solar sau cea de-a treia chakră îndeplineşte acelaşi rol dar în mod diferit. Această chakră este, după cum am spus mai înainte, centrul energetic al ego-ului. Voi încă mai aveţi probleme cu acest concept despre ego. În special printre Lucrătorii în Lumină , este o tendinţă să privească dăruirea, energiile care transcend sinele în fiinţa umană ca ”înalte”. Dar nu este aşa. Voi trăiţi într-o lume în care două energii se joacă împreună şi formează blocurile de construcţii ale Creaţiei. Una caută să se conecteze şi să exploreze unitatea, cealaltă crează separarea şi individualitatea. Şi această din urmă energie este la fel de viabilă şi de valoroasă ca şi cea dintâi.
Este important să faceţi pace cu energia masculină, să vă acceptaţi individualitatea, unicitatea, ” identitatea ” voastră. Este o ” însingurare” esenţială în viaţă care nu are nimic de-a face cu singurătatea, dar care are oarecum de-a face cu a fi un ”EU” , o individualitate unică. Pentru a accepta această însingurare nu trebuie să rămânem pe calea conectării profunde cu ceilalţi. Dacă vă acceptaţi cu adevărat individualitatea, voi deveniţi individualităţi puternice, independente şi creatoare, capabile să vă împărtăşiţi profund energia cu oricine sau cu orice, deoarece nu vă mai temeţi că vă veţi pierde pe voi înşivă prin asta sau că veţi renunţa la propria voastră individualitate.
Energia masculină a plexului solar vă ajută să deveniţi cu adevărat creativi şi puternici. Aceasta este ceea ce energia feminină din voi aşteaptă. Inspiraţia voastră simţită din inimă vrea să se facă cunoscută în planul material, vrea să se manifeste într-un mod foarte pământesc şi să aducă noutăţile iubirii şi armoniei pe pământ. Energia feminină este transportatorul Noii Ere dar ea are nevoie de o energie masculină echilibrată care să o susţină în manifestarea ei însăşi şi să-şi întărească rădăcinile în realitatea materială. Iată motivul pentru care este atât de important ca energia masculină din prima şi a treia chakră să fie vindecate.
Energia ego-ului sănătos, chakra vindecată a plexului solar, este încrederea în sine. În prima chakră este conştiinţa de sine, în a treia chakră este încrederea în sine. Această încredere nu este acel gen de aroganţă pe care o vedeţi într-un ego umflat în pene. Este vorba pur şi simplu de a avea încredere în voi înşivă : ” Simt că pot să fac asta !”. Înseamnă a fi conştient de inspiraţia voastră cea mai profundă, de abilităţile voastre creative şi de a acţiona în conformitate cu ele. Lăsaţi-vă energiile să curgă în afara voastră, aveţi încredere în talentele şi darurile voastre naturale, aveţi încredere în cine sunteţi şi arătaţi-vă lumii ! Mai ales voi Lucrătorii în Lumină care purtaţi în voi atât de multă cunoaştere şi înţelepciune, a sosit acum timpul să vă arătaţi şi să nu vă mai ascundeţi. A sosit timpul. Aceasta este destinaţia voastră şi în aceasta vă veţi găsi cea mai mare împlinire.
Faceţi pace cu energia masculină dinăuntrul vostru. Nu ezitaţi să vă ridicaţi pentru voi înşivă, să primiţi abundenţa şi să aveţi grijă de voi înşivă. Fiţi egoişti în sensul pur şi neutru al cuvântului. Voi sunteţi un ego, voi sunteţi o individualitate. Voi nu puteţi şi nu aveţi nevoie să fiţi iertaţi şi înţeleşi tot timpul. Nu este nimic spiritual în a tolera totul tot timpul. În mod clar vor fi momente în care va trebui să spuneţi ”nu ” sau chiar ” rămas bun ” şi să nu compromiteţi ceea ce voi sunteţi. Faceţi acest lucru fără a simţi frică sau vinovăţie şi simţiţi cum energia masculină a conştiinţei de sine şi a încrederii în sine vă dă tăria pentru a lăsa ca delicata floare a energiei feminine să înflorească şi să strălucească.
Totul are legătură cu colaborarea dintre cele două energii. Energia masculină şi cea feminină s-au doborât una pe cealaltă într-o luptă lungă şi dureroasă. Ele se vor înălţa însă împreună deoarece nici una nu poate fi echilibrată fără cealaltă. Acum energia feminină este gata să se înalţe din cenuşa umilinţei şi a reprimării , aşa că este necesară o urgentă renaştere a energiei masculine. Această renaştere a masculinului va deveni vizibilă eventual la scară colectivă, dar prima dată se va manifesta separat în fiecare dintre voi, bărbat şi femeie. Voi toţi sunteţi păstrătorii acestor energii ancestrale din interiorul vostru şi este dreptul vostru prin naştere de a face parteneriatul lor egal şi plin de bucurie.
© Pamela Kribbe
http://www.jeshua.net/

marți, 1 noiembrie 2011

Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii......

in aceasta zi din viata ta, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii ...

... ca ai ocazia astazi sa influientezi viata cuiva in bine. Prinde aceasta ocazie.
Cineva are nevoie de ceva de la tine, si va veni direct la tine pentru a-l obtine. Cineva - prieten sau strain, nu stiu - iti va iesi in cale in urmatoarele ore, cautand cel mai important cadou pe care i-l poti oferi: inaltarea sufletului.
Ce ai tu de facut: sa il redai lui insusi. Gaseste o cale care sa le permita sa se simta bine in pielea lor. O poti face doar cu un cuvant, un zambet. Vei stii de ce e nevoie in momentul respectiv!
Cu dragoste, prietenul tau,
Neale Donald Walsch